Capacitatea de stocare a energiei electrice din România a cunoscut o creștere masivă în ultimele luni, ajungând la 1.162 MW putere instalată și 2.312 MWh capacitate de stocare la data de 1 octombrie. Conform datelor actualizate ale Transelectrica, sistemul național a depășit recent praguri importante, de la peste 1.000 MW putere și 2.000 MWh capacitate. Această evoluție reflectă o accelerare semnificativă față de perioada iunie, când valorile erau de 878 MW și 1.630 MWh.
Comparativ cu perioada de martie a anului trecut, capacitatea de stocare a României este acum de 8,4 ori mai mare. La acea dată, datele oficiale indicau doar 12 unități de stocare, cu o putere instalată de 137,2 MW și o capacitate totală de 269 MWh. În prezent, în funcțiune se află 55 de grupuri de stocare, unele fiind unități de sine stătătoare, iar altele integrate în cadrul unor centrale mixte care stochează producția proprie.
Deși dezvoltarea este rapidă, România rămâne în urma Bulgariei, care deține aproximativ 5,7 GW de putere instalată în baterii, adică de aproape 5 ori mai mult decât capacitatea românească. În contextul alertelor energetice din Bulgaria, România a fost unul dintre principalii cumpărători de energie, cu valori ale schimburilor estimate la 74 de milioane de euro în iulie și august. Această diferență de infrastructură pune în evidență necesitatea continuării investițiilor în stocare.
Dumitru Chisăliță avertizează însă că bateriile prost gândite pot duce la creșterea prețului energiei pe care se dorește ieftinirea ei. Stocarea nu produce energie, ci doar o mută în timp, implicând pierderi și costuri suplimentare. Dacă investițiile nu sunt rentabile sau dacă numărul de cicluri de încărcare este prea mic, costurile de funcționare pot depăși valoarea energiei livrate, transformând aceste instalații într-o povară pentru consumatorii finali.
Există trei riscuri majore identificate în analiza lui Dumitru Chisăliță: construirea excesivă bazată pe diferențe de preț care se pot comprima, alegerea unor amplasamente sau ore de încărcare nepotrivite și transferul investițiilor nerentabile către consumatori prin tarife sau contracte publice. O baterie este utilă doar atunci când evită un cost mai mare decât propriul său cost total de funcționare, fiind esențial să urmărim economiile reale în sistem.
Evoluția piețelor energetice europene arată o dependență încă mare de resursele externe pentru echilibrarea sistemelor. În timp ce stocarea la scară mare a ajuns la 64 GW în 2025 la nivelul continuentului, Europa rămâne sub ținta UE de 200 GW pentru anul 2030. Această provocare tehnologică este însoțită de presiuni economice, guvernările europene cheltuind sume considerabile pentru a limita impactul scumpirii energiei pe piață.