Energia produsă în România din cărbune nu a fost atât de ieftină pe cât s-a considerat în ultimele decenii, conform unei analize semnate de Dumitru Chisăliță pentru AEI. Documentul relevă faptul că o parte semnificativă din costurile acestui tip de energie a fost transferată către bugetul de stat prin intermediul subvențiilor, datoriilor și investițiilor publice. În acest fel, factura reală a fost împărțită între consumatorii de electricitate și contribuabilii care au acoperit cheltuielile prin fonduri publice.
Analiza indică faptul că plata pentru cărbune s-a realizat în trei moduri distincte. Pe lângă prețul plătit direct de consumatori pentru electricitate, contribuabilii au suportat costurile prin ajutoare acordate companiilor, datoriile către stat și pierderile unor companii. La aceste sume se adaugă și investițiile publice, obligațiile de mediu, costurile pentru închiderea minelor și procesul de refacere a terenurilor. Dumitru Chisăliță susține că această situație a creat iluzia unui combustibil ieftin, când de fapt factura era doar împărțită în mai multe plicuri.
După anul 2013, costul energiei produse din cărbune a depășit constant prețul mediu de pe piață, chiar și după aplicarea ajutoarelor. Această tendință s-a accentuat după 2018, fiind cauzată de randamentul redus al centralelor, echipamentele vechi și costurile mari de întreținere. Pe măsură ce producția a scăzut, costurile fixe au fost distribuite la o cantitate tot mai mică de energie produsă. În anul 2022, când prețul mediu al pieței a ajuns la aproximativ 1.131 lei/MWh, costul integral al cărbunelui, fără ajutoare, era estimat la circa 1.320 lei/MWh.
Certificatele de CO2 au amplificat necompetitivitatea energiei din cărbune, cu un impact financiar masiv asupra costurilor de producție. Conform estimărilor AEI, costul asociat acestor certificate a crescut de la aproximativ 95 lei/MWh în 2018 la 500 lei/MWh în 2022. Pentru perioada 2024-2026, nivelul acestora este estimat între 330 și 350 lei/MWh. Chiar și fără aceste taxe, cărbunele ar rămâne în 2026 cu un cost de aproximativ 130 lei/MWh peste media pieței, iar dacă se includ toate costurile economice, diferența ar ajunge la 480 lei/MWh.
În ceea ce privește securitatea energetică, analiza menționează că păstrarea centralelor pe cărbune poate fi justificată temporar, însă problema majoră este amânarea investițiilor necesare. Lipsa de capacități noi, precum centralele pe gaze, capacitățile de stocare, întărirea rețelelor și investițiile hidroenergetice, pune în pericol sistemul. AEI avertizează că, deși importurile pot fi uneori mai scumpe decât energia produsă direct, ele rămân sub costul economic integral al cărbunelui. În perioade de crize regionale, însă, disponibilitatea și prețul energiei importate pot deveni incerte.
Sectorul energetic românesc se confruntă cu o tranziție dificilă, în care infrastructura veche trebuie înlocuită de surse mai eficiente și sustenabile. Deciziile de a menține capacități de producție învechite fără a asigura alternativele funcționale au dus la o acumulare de costuri economice și de mediu. Această situație obligă autoritățile și operatorii să gestioneze atât prețurile actuale, cât și necesitatea urgentă de modernizare a rețelelor și a capacităților de stocare pentru a asigura stabilitatea pieței.