România dispune de resurse energetice care pot genera electricitate la costuri reduse, precum hidrocentralele și reactoarele nucleare, însă acest avantaj nu se reflectă în facturile consumatorilor. Problema provine din modul în care a fost reorganizată producția de energie prin separarea companiilor pe forme de energie. Această structură a creat o concurență între entități cu costuri de funcționare fundamental diferite, ceea ce afectează direct prețul final plătit de cetățeni.
Reorganizarea sistemului a început prin restructurarea fostului sistem integrat, procesul fiind marcat de reorganizarea CONEL în anul 2000. Această etapă a consacrat separarea activităților în societăți independente, unde producția hidro și cea termo au fost organizate în companii cu interese comerciale proprii. Astfel, în loc de un portofoliu integrat unde costurile puteau fi gestionate împreună, s-a ajuns la o fragmentare în care fiecare producător urmărește propriile venituri și propriile investiții.
Președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, explică faptul că interesul comercial al producătorului de energie ieftină nu este reducerea prețului întregului sistem, ci obținerea celui mai bun preț pentru propria energie. Din această cauză, producătorul de hidro sau nuclear, separat într-o companie independentă, are interesul să valorifice prețul marginal ridicat. Consumatorul ajunge astfel să plătească un preț influențat de sursa scumpă, deși o parte importantă a electricității provine din surse cu costuri mici.
Mecanismul european de merit order determină modul în care se formează prețul pe piață, oferind energie în funcție de costurile marginale de producție. Hidrocentralele și centralele nucleare intră primele în piață datorită costurilor reduse, în timp ce cele pe gaze sau cărbune intră ultimele. Totuși, toți producătorii sunt remunerați la prețul ultimei centrale necesare pentru acoperirea cererii, ceea ce înseamnă că o cantitate mică de energie scumpă poate ridica prețul întregii cantități tranzacționate.
Pentru a înțelege acest proces, Dumitru Chisăliță oferă un exemplu: dacă pentru un consum de 100 MWh sunt necesare și centrale fotovoltaice, și hidro, și o centrală pe gaze care cere 180 euro/MWh, toți producătorii vor primi 180 euro/MWh. Chiar dacă parcul fotovoltaic a oferit energie la 60 euro/MWh, el va fi plătit la prețul ofertei marginale. Această regulă face ca avantajul resurselor ieftine să rămână în profitul producătorilor, fără a deveni un avantaj pentru economie.
Sistemul energetic românesc este unul dintre cele mai diversificate din Europa, incluzând hidroenergie, energie nucleară, gaze naturale, cărbune, eolian și solar. Această diversitate ar putea asigura competitivitate, însă modelul de organizare a societăților pe forme de energie și aplicarea strictă a ordinului de merit limitează beneficiile economice. Fragmentarea a înlocuit planificarea integrată a întregului sistem național cu o sumă de interese comerciale divergente.