România dispune de resurse energetice cu costuri reduse, precum hidrocentralele și reactoarele nucleare, însă acest avantaj nu se reflectă în facturile consumatorilor. Într-o analiză semnată de Dumitru Chisăliță, președintele AEI, este evidențiat faptul că structura actuală a pieței împiedică transferul beneficiilor către public. Deși țara are un mix energetic diversificat, modul în care a fost organizată producția de electricitate determină menținerea unor prețuri ridicate pe piață.
Problema principală provine din reorganizarea sistemului începută în anul 2000, când s-a realizat separarea activităților prin reorganizarea CONEL. Această reformă a transformat fostul sistem integrat în companii distincte, pe forme de energie, cu interese comerciale proprii. Astfel, producția hidro și cea termo au fost organizate în societăți independente, care nu mai urmăresc optimizarea întregului sistem național, ci doar profitul propriu. Această fragmentare a înlocuit planificarea integrată cu o sumă de interese comerciale divergente.
Mecanismul european de tip merit order contribuie direct la creșterea prețurilor prin modul în care se formează oferta. În fiecare oră, energia este ofertată în funcție de costurile marginale de producție, astfel încât hidrocentralele și centralele nucleare intră primele în piață. Totuși, toți producătorii sunt remunerați la prețul ultimei centrale necesare pentru acoperirea cererii. Dacă ultima centrală necesară este una pe gaze, cu costuri mari, toate celelalte surse beneficiază de acest preț ridicat.
Pentru a ilustra acest fenomen, analiza oferă un exemplu în care consumatorii au nevoie de 100 MWh de energie. Dacă parcurile fotovoltaice și hidrocentralele oferă 80 MWh la prețuri mici, dar restul de 20 MWh trebuie cumpărate de la o centrală pe gaze la un preț mult mai mare, regula merit order impune ca toți producătorii să fie plătiți cu prețul celei de-a doua surse scumpe. Astfel, chiar dacă majoritatea energiei este ieftină, o cantitate mică de energie scumpă ridică prețul întregii tranzacții.
Din acest motiv, diferența dintre costul real de producție și prețul de vânzare devine un venit pentru producător, fără a deveni un avantaj pentru economie. În prezent, avantajul energiei ieftine rămâne în profitul companiilor, în timp ce prețul energiei scumpe ajunge direct în facturile consumatorilor. Această arhitectură a pieței, creată acum peste două decenii, pare să fi produs efecte secundare neprevăzute în momentul reformei, afectând competitivitatea economică a țării.
Sistemul energetic român este caracterizat printr-o structură de producție diversificată, incluzând hidroenergie, energie nucleară, gaze naturale, cărbune, eolian și solar. Această diversitate este însă diminuată de un model de organizare al societăților pe forme de energie, considerat unic în lume. Această structură, combinată cu aplicarea regulilor de merit order, limitează capacitatea resurselor interne de a transforma prețul energiei într-un factor de competitivitate pentru economia națională.